CFR Calatori
sigla guvern

Tren Charter

Condiții generale

Doriţi să organizaţi un sejur, o filmare, o întâlnire incluzând călătoria cu trenul? Puteţi să vă stabiliţi programul potrivit nevoilor dumneavoastră de transport. Pentru aceasta, trebuie doar să încheiaţi un contract, iar primul pas este completarea formularului “cerere de transport”, în care să precizaţi datele/informaţiile privind transportul.

Aşadar, succesul călătoriei organizate de dumneavoastră depinde şi de calitatea transportului. Mai mult decât atât, prin flexibilitate, condiţii deosebite de confort, ambianţă plăcută, transportul poate deveni un punct de atracţie al programului turistic. Este ceea ce dorim să oferim prin TRENUL CHARTER:

  • rute şi ore de circulaţie conform solicitării dumneavoastră;
  • confort şi condiţii excepţionale;
  • posibilitatea de a lua masa în tren, beneficiind de serviciile în vagon bar bistro sau restaurant în timpul călătoriei;
  • adaptarea compunerii trenului la numărul de turişti, trenurile putând fi formate din vagoane clasa I sau a II-a, vagoane de dormit, cuşetă, restaurant şi/sau vagoane bar-bistro.

Pentru detalii privind completarea cererii de transport, vă invităm să deschideţi secțiunea de mai jos

Oferta de transport „TRENURI CHARTER” se onorează pe bază de comandă, în care sunt precizate elementele:
  1. Relaţia de transport, dus sau dus-întors;
  2. Numărul de turişti pentru a stabili compunerea trenului, respectiv numărul de vagoane; precizăm ca în compunerea acestor trenuri se pot utiliza vagoane moderne cu un înalt confort şi anume:
    1. Vagon Alstom clasa I, 54 locuri/vagon, prevăzut cu 2 zone compartimentate spre extremităţile vagonului (36 locuri, 6 compartimente cu 6 locuri/compartiment şi un compartiment central salon-18 locuri); instalaţie de climatizare; canapele ergonomice tapiţate cu pluş (roşu); instalaţie de sonorizare;
    2. Vagon Alstom clasa a II , 60 locuri /vagon, prevăzut cu 2 zone compartimentate spre extremităţile vagonului (36 locuri, 6 compartimente cu 6 locuri/compartiment şi un compartiment central salon-24 locuri); canapele ergonomice tapiţate cu pluş (roşu); instalaţie de sonorizare;
    3. Vagon automotor DESIRO, 110 locuri/vagon din care 12 locuri clasa I si 98 locuri clasa II, sau 70 locuri clasa a II a, grup sanitar în sistem închis, ecologic, accesibil şi persoanelor cu dizabilităţi locomotorii; posibilitate de cuplare a 3 unitaţi(3 automotoare DESIRO = capacitate maximă 330 locuri sau  210 locuri) la un singur tren;
    4. Vagon AVA Corail, clasa a II a, 66 locuri/vagon, 6 locuri/compartiment, 18 strapontine pe coridor; canapele ergonomice tapiţate cu pluş protejat antivandalism; instalaţie de climatizare şi sonorizare; instalaţie pneumatică de închidere a uşilor; grup sanitar ecologic;
    5. Vagoane modernizate clasa I sau clasa a II a, cu 6 locuri/compartiment, capacitate vagon clasa a I – 54 locuri şi clasa a II a – 60 locuri; fotolii individuale tapiţate cu pluş; uşi de intercomunicaţie acţionate pneumatic; instalaţie de sonorizare; grup sanitar dotat la nivelul standardelor actuale; mobilier integral nou cu design modern;
  3. Clasa la care se doreşte transportul (I sau II);
  4. Serviciu bar – dacă se doreşte în compunerea trenului şi un vagon BAR BISTRO;
    1. capacitate 24 locuri din care 20 pe scaune şi 4 locuri în picioare, instalaţie de climatizare şi sonorizare;
    2. la trenurile formate din automotoare Desiro nu se pot ataşa vagoane Bar Bistro;
  5. Perioada de realizare a transportului ;
    • data de plecare şi de întoarcere, respectiv dacă transportul se efectuează dus-întors în aceeaşi zi cu staţionare între cele două trenuri sau dacă transporturile se doresc în zile diferite; în funcţie de aceste elemente se stabileşte perioada de imobilizare a trenului la dispozitia solicitantului şi posibilităţile tehnice;
    • este important să ştim dacă programul de transport Charter are loc în perioada sărbatorilor de Crăciun, Paşte, 1 Mai, Sezon Estival, deoarece în aceste perioade se utilizează în general întreaga capacitate de transport prevazută într-un program de mers de tren iar încadrarea în graficul de circulaţie se realizează în funcţie de posibilităţi;
  6. Orarul trenului charter, respectiv ora de plecare din staţia de îndrumare a trenului şi ora aproximativă de sosire în staţia de destinaţie a trenului;
    • în baza acestor date se poate verifica posibilitatea de încadrare în graficul de circulaţie a trenului special şi de întocmire  a trasei conform solicitării;
    • Comanda către Compania de Infrastructură pentru trasa se realizează numai în baza unei comenzi ferme.
    • Având aceste elemente, se analizează posibilităţile de executare ale transportului special şi se stabileste oferta de preţ.
    • Oferta de preţ se stabileşte pe baza tarifelor din Traficul Intern de Călători (TIC), în vigoare la data solicitării transportului şi a ofertelor tarifare ale celorlalte companii feroviare implicate (CN CFR SA pentru alocarea traselor etc ).
  7. Transporturile Charter se onorează numai în baza unei comenzi ferme.
  8. Cerea de oferta se înaintează cu cel puţin 30 de zile avans faţă de data preconizată  pentru realizarea transportului;
  9. Comanda fermă se înaintează cu cel puţin 20 de zile avans faţă de data stabilită pentru realizarea transportului charter;
  10. Plata se efectuează în lei, în contul CFR Călători, cu cel puţin 10 zile înainte, cu ordin de plată. În baza ordinului de plată se emite factura fiscală. CFR Călători vă oferă consultanţă pentru a găsi cea mai potrivită soluţie la solicitarea dumneavoastră, pe baza formularului de cerere de transport charter, completat şi transmis.

Pe baza informaţiilor pe care le furnizaţi completând formularul, veţi obţine consultanţa specialiştilor noştri şi soluţia optimă pentru cererea de transport.
Dupa înscrierea datelor în formular, pentru confirmarea cererii de transport veţi primi un mesaj pe e-mail. Confirmaţi înregistrarea. Ulterior discuţiile se vor derula prin e-mail sau telefon 021/310 80 73.

Formular cerere de transport

Cumpără bilete online
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support