CFR Calatori
sigla guvern

Taxarea în tren

Taxarea in tren

Taxarea în tren

Legitimaţiile de călătorie se pot obţine de la personalul de tren la tarif de taxare în tren, dacă, indiferent din ce motive, călătorul nu şi-a procurat legitimaţie de călătorie de la casele de bilete ale staţiilor de cale ferată şi agenţiilor de voiaj CFR, de la agenţi autorizaţi, automate de vânzare, online.

Important! Tariful de taxare în tren este superior tarifului de casă.

Personalul de tren emite legitimaţii de călătorie la tarif de casă:

  1. pentru călătorii care urcă în tren din puncte de oprire:
  • ale trenurilor în care nu există posibilitatea procurării de legitimaţii de călătorie de la personal autorizat sau automate de vânzare,
  • deservite de personal autorizat (distribuitor autorizat de CFR Călători, oficiu poştal, etc.) care nu are biroul de emitere în punctul de oprire, cu condiţia solicitării acestora imediat după urcarea în tren

în caz contrar aplicându-se tariful de taxare în tren.

      2. şi în următoarele situaţii:

  • în cazul suspendării pe o perioadă limitată a vânzării de legitimaţii de călătorie (casier cf – vânzător bilete în CO, CM, etc.),
  • când personalul autorizat nu emite legitimaţii de călătorie la toate trenurile din program, situaţii avizate prin telegramă şi afişe în punctele de oprire – pentru trenurile InterRegio şi InterCity,
  • când călătorul prezintă un bilet eliberat în tren la tarif de casă sau tarif de taxare în tren /un bilet eliberat de distribuitor autorizat sau de IDM, valabil la un tren care a sosit în staţia de îmbarcare pentru noul tren într-un interval de până la 15 minute (oră de sosire conform program sau din cauza întârzierii primului tren).
Tarif taxare în tren Descarcă
Cumpără bilete online
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support